La grande bellezza…

Buonasera a tutti!

Eh, de data asta nu scriu despre retete, bucatarie sau gastronomie…am hotarat sa scriu despre un film vizionat de curand (deja de 2 ori) de care m-am indragostit iremediabil. Si am cumparat DVD-ul pentru ca am ramas impresionata de genialitatea lui Sorrentino.

Nu as stii cum sa incep si cum sa termin…nu sunt un critic de film asa ca voi scrie ceea ce am simtit si am vazut eu. Cu simplitatea cuvintelor mele. Pentru ca nu o sa va povestesc filmul, ci despre film.

S-a tot spus ca La Grande Bellezza este un remake al faimosului La dolce vita insa parerea mea e ca nu este chiar asa. Si am vazut si filmul La dolce vita, tot de 2-3 ori. Evident ca atat La Dolce Vita cat si La grande bellezza sunt filme construite avand ca fond orasul Roma, oras de o frumusete incredibila, capitala mondiala a artei – caput mundi dar si mondaneitatea inaltei societati. Si poate de aici s-a nascut aceasta idee.

Filmul nu descrie Roma, ci viata unor personaje care si-au pierdut identitatea in amalgamul unei societati mondene, superficiale si pline de o plictiseala as spune, aproape obraznica. LA Grande Bellezza ar putea fi de fapt La Grande Bruttezza (Marea frumusesete – marea uratenie). O satira a unei lumi decadente de o frumusete rece, palida, a carei scena de teatru incadreaza personaje mitice: un scriitor plictisit care a scris o singura carte la 20 de ani, a devenit faimos si traieste din Nimic, hoinareste fara a avea un scop precis, o subreta cazuta in dizgratie, o bogatasa careia ii place sa-si fotografieze corpul, un cardinal care nu are nici o legatura cu spiritualitatea, o contesa saraca, o dansatoare enigmatica dintr-un night club…si lista poate continua.

Jep Gambardella (Tony Servillo) este actualmente un critic de arta si un playboy in aparenta fericit care isi traieste viata la petrecerile organizate de high life-ul Romei sau la seratele in care socializeaza cu ai sai „prieteni” de suferinta, al caror refuz de a accepta decaderea lor spirituala este unul din lait-motivele filmului. Personaje exceptionale in care regasim tristetea si frustrarea pe de o parte dar si refuzul de a-si accepta prezentul, personaje care traiesc dintr-un trecut, oare glorios?  Viata lui Jep Gambardella decurge in mod normal asa cum isi doreste el pana cand intr-o zi, la usa lui, apare un strain care il anunta de moartea sotiei lui – iubirea din tinerete a lui Jep.  Toate certitudinile lui Jep se darama ca un castel de nisip iar acest moment marcheaza inceputul agoniei sale spirituale ce urla sa iasa afara si sa dea un sens acestei vieti care pana acum un minut, avea o „non directie”. Incepe sa isi puna intrebari, incepe sa caute o directie a vietii sale, un sens care la inceputul filmului se traducea prin aceasta fraza: “La più sorprendente scoperta che ho fatto subito dopo aver compiuto sessantacinque anni è che non posso più perdere tempo a fare cose che non mi va di fare!” , in traducere: „descoperirea cea mai surprinzatoare pe care am facut-o dupa ce am implinit 65 de ani, este ca nu mai pot pierde timp sa fac lucruri pe care nu vreau sa le fac”…sau  prin alta „una bella donna alla mia età non è abbastanza” – La varsta mea o femeie doar frumoasa nu este de ajuns…

Cu aceste considerente o cunoaste pe Ramona si impreuna cu ea incepe sa traiasca altfel si sa creada ca va scrie din nou. Pentru scurt timp insa pentru ca moartea rapida a Ramonei ii zgaltaie din nou temelia abia refacuta, il arunca din nou in bratele acelei lumi excentrice si pasionale. Filmul este „pure couture” asa cum a spus si un critic de la un foarte cunoscut ziar englez…scene care surpind viata mondena/fashionable intr-un mod foarte acurat, care surprind frumusetea unei lumi decadente in care  printesele joaca poker noaptea (sau carti in general) intr-un palat muzeu din Roma (palatul LOR), petreceri electrizante sau vizionarea de teatru absurd. In cateva cuvinte o descriere a lumii contemporare a lui JEP.

Un alt lait-motiv ce se repeta de la inceputului filmului este moartea – placa de marmura cu care incepe filmul si pe care scrie ROMA – MOARTE, dupa care moartea acelui turist care fotografia frumusetile Romei (moare pentru ca inima lui nu a putut face fata acestei frumuseti ireale?), moartea fostei lui iubite din tinerete, sinuciderea fiului unei prietene milionare care, cu toti banii pe care ii avea era neferict, si nu in ultimul rand, moartea Ramonei. Sau spiritualitatea si imposibilitatea unui prelat de a raspunde dorintei nebune a lui Jep de a se confesa…faptul ca nici biserica nu poate oferi un raspuns unei constiinte in plina criza existentiala. 

Totul face parte din acest cadru magnific si festiv as putea spune, in care Roma joaca un rol foarte important iar Jep prin lungile sale plimbari pe malul raului Tevere, o surprinde atat noaptea cat si ziua sau dimineata, pe ploaie sau pe soare.

Pe tot parcursul filmului, am stat muta. Un festin vizual de care de mult nu am mai avut parte, nu am putut scoate un cuvant pe toata durata filmului…scenele teatrale si muzica care au „pictat” acest film merita toata admiratia si toate aplauzele de care pana acum au avut parte. Au fost si cateva pareri negative cu privire la acest film insa eu personal consider ca LA GRANDE BELLEZZA merita vazut si revazut, merita aplauze si merita Oscarul pe care l-a castigat. Maiestria lui Sorrentino si abilitatea lui Tony Servillo de a recita un rol atat de complex, fac din acest film o capodopera a cinema-ului italian si nu numai. Concluzia filmului probabil (astept opinii) este ca intoarcerea la origini este singura certitudine pe care iti poti construi o viata reala.

Inchei cu raspunsul lui Paolo Sorrentino la intrebarea „ce inseamna The Great Beauty”: „Everything is the great beauty. A little bit of everything: the city itself or the misery of some people or the greatness of people that can build or create a city like that.”

Stiu ca va iesi si in Romania saptamana viitoare, sper sa mergeti sa il vedeti si va rog sa veniti aici sa comentati – ce v-a placut sau ce nu v-a placut…pur si simplu sa povestiti un pic despre acest film. Nu sunt sigura ca am reusit sa descriu exact ceea ce am vazut, nu stiu daca ati inteles ceva sau nu insa cert este ca, pe masura ce scriu si comentez, imi vine din nou dorinta de a-l revedea. Sper ca aceasta dorinta sa o aveti si voi dupa vizionarea filmului. Probabil pentru a-l intelege mai bine, pentru a admira si mai mult fotografia acestui film, scenele teatrale si a muzica la fel de teatrala, grava, trista sau vesela, trebuie sa il revedeti.

O seara buna va urez!